Despre Keratoconus
Keratoconusul reprezintă o provocare distinctă în domeniul oftalmologiei, fiind clasificat ca o distrofie corneană de tip non-inflamatorie. Această afecțiune este adesea legată de o predispoziție genetică, cu o probabilitate de transmitere ereditară de aproximativ 10% și se manifestă prin schimbări ale formei corneei. Asocierile cu condiții sistemice precum sindromul Down, Turner, Marfan, atopia, osteogeneza imperfectă și prolapsul valvei mitrale, precum și cu alte afecțiuni oculare, accentuează complexitatea și diversitatea prezentării keratoconusului.
Manifestarea Keratoconusului: Simptome și Semne Timpurii
Adolescența este perioada tipică de manifestare a keratoconusului, care afectează unul sau ambii ochi. Pacienții raportează o scădere a acuității vizuale, intoleranță la lentilele de contact și apariția unui astigmatism neregulat. Aspectul conic al corneei devine un semn distinctiv. Keratotopografia rămâne cea mai sensibilă metodă de diagnostic, dezvăluind semne incipiente.
Evoluția și Tratamentul Keratoconusului
Pe măsură ce afecțiunea progresează, se observă o scădere a acuității vizuale, simptomul Munson (proeminența pleoapei inferioare la privirea în jos) și depunerea de fier în epiteliu, formând inelul Fleischer care înconjoară conul. În stadii avansate, apar cicatricele stromale, iar ruptura membranei Descemet poate duce la edem cornean.
Există trei tipuri morfologice de keratoconus: sferoidal, oval și conic, fiecare având caracteristici distincte și provocări în diagnosticare. În funcție de severitate, keratoconusul este clasificat în stadii de la inițial la sever:
Forma incipienta – refractia corneei este sub 48 de dioptrii
forma medie – intre 48-54 de dioptrii
Forma severa – peste 54 de dioptrii
Inovații în Tratament: De la Lentile la Intervenții Chirurgicale
Tratamentul keratoconusului a evoluat de la utilizarea lentilelor gaz-permeabile cu fixare sclerală la proceduri chirurgicale inovatoare. „Crosslinking-ul” colagenic, care consolidează matricea colagenului cornean folosind un laser excimer și soluție de riboflavină, a demonstrat rezultate pozitive. În cazurile timpurii, utilizarea lentilelor și implantarea de segmente corneene intrastromale pot avea efecte
benefice. Pentru cazurile avansate, cu risc de perforație și scădere semnificativă a vederii, keratoplastia perforantă devine o opțiune necesară (transplant de cornee)
